Despre mine & despre blog / Contact


_mg_1533Sunt Bianca Bilt, copil crescut la țară, civilizat și educat de natură.

Iubesc muntele, escalada și alpinismul, alergarea montană, schiatul și biciclitul prin natură

Am 1001 + inifint motive pentru care iubesc muntele. M-a primit cu brațele deschise. M-am regăsit pe mine. Mi-a devenit casă. M-a înțeles. Toate gândurile și trăirile mele îi aparțin. A fost dragoste la prima vedere, de aceea fug la el de câte ori am ocazia. Este evadarea mea în libertate. În adevărata libertate. Din dragoste de munte au izvorât și pasiunea pentru cățărat, alergat, biciclit și schiat.

Eu nu știu să vorbesc despre mine, sunt antitalent când mă autocaracterizez. Multe se deduc din ceea ce fac și ceea ce iubesc.

Pe scurt:

Sunt din Maramureș, dintr-un sat de munte numit Chiuzbaia. M-am născut în ’93. Am terminat un liceu de mate-info, iar din 2012 sunt stabilită în Cluj, unde studiez medicina generală. Am descoperit muntele cu adevărat în 2014 și de atunci a devenit universul meu. Mă consider o norocoasă, pentru că viața mea s-a schimbat radical de atunci. Încă învăț și evoluez.


De ce un blog personal de aventură, călătorie, sfaturi și alte minuni?

În primul rând pentru că-mi place mult să scriu și să povestesc despre aventurile și turele mele. Pentru că sunt frumoase, pentru că merită împărtășite, în spernța că și cei care le citesc sau le ascultă vor fi determinați să descopere frumusețea muntelui și a naturii și că vor înțelege că viața nu înseamnă doar bani, job și familie. N-o să-și amintească nimeni de facturile plătite sau zilele petrecute la birou și în oraș.  Adevărata frumusețe se manifestă în natură, departe de oraș, departe de lume.

În al doile rând, am ales să scriu un blog-jurnal public, ca să nu repet de fiecare dată aceeași poveste pentru mai multe persoane: cum a fost, cu cine am fost, când am fost, cum s-a petrecut, și alte detalii. Este un mijloc de informare bun pentru părinți și prieteni, care se minunează mereu când le zic unde mă duc, ce fac, etc. 

Îl scriu din pasiune pentru absolut tot ceea ce fac și sper că  într-o zi cât mai multă lume va realiza că sportul în natură e cel mai sănătos pentru minte, suflet și corp, iar muntele este izvor de energie și de viață.

De ce Stairway to Heaven? Pentru că ori de câte ori urc pe munte, fie că-l urc la pas, în alergare, pe bicicletă, sau îl cațăr, chiar urc trepte spre cer, și la propriu și la figurat! Muntele este Raiul meu.

 


Contact

Răspund cu drag la mesaje pe adresa de facebook (dreapta sus a paginii) sau mai jos:

 

Name:*
E-mail:*
Website
Message:*