Creasta Estică a Pietrei Altarului, Cheile Bicazului (4A /6+/5LC)

Creasta Estică a Pietrei Altarului, Cheile Bicazului (4A /6+/5LC)

Pentru că la Cluj era îngrozitor de cald, am fugit câteva zile de caniculă cu Tamas în Cheile Bicazului. A fost simplu, m-am suit în trenul spre Gheorgheni (sunt studentă, încă e gratis! chiar dacă sunt niște condiții de tot rahatul+ întârzieri), iar de acolo am făcut stopul spre Cheile Bicazului. Nici nu am întins bine mâna că o mașină de maghiari din Ungaria care mergeau să facă via ferrata ne-au luat și pe noi și ne-au dus direct la destinație.

Am campat într-un camping, la 3 km de Lacul Roșu, ”Grădina Cheile Bicazului” parcă se numea, este pe stânga, pe partea cu Piatra Altarului, chiar înainte de tunel. Am ajuns, am campat, ne-am lăsat lucrurile și eram gata să ne cățărăm pe Creasta Estică, doar că…abia am găsit intrarea în traseu și am rătăcit cam o oră căutând-o. Trebuia să trecem o vale în care eu am alunecat cu fundul în apă. Nu am trecut-o pe unde se trece de obicei și am ajuns la baza versantului, unde Tamas era pregătit să intre în traseul Vânătorilor de Munte, până mi-am dat seam că nu e kosher, că nu seamănă deloc a creasta estică, așa că am descățărat, și am mers mai în dreapta, și ratăm intrarea în Creasta Estică, ajungem în mijlocul lui nicăieri, că nici potecă nu mai era, nici urmă de Creastă Estică, deja rătăceam de mult timp. Ok, ne dăm seama că ne-am pierdut, ne întoarcem, tot aiurea, până prindem o cărare, care la un moment dat se ramifica cu o altă cărare care ducea lângă stâncă, apoi din intuiție am făcut puțin stânga, am urcat pe o pantă abruptă și uite creastaaaaa!! După mult timp de rătăcit în sfârșit am găsit traseul. Dar a fost frumos să rătăcim! Locul e sălbatic, intim și foarte frumos!  Nu avem nici topo la noi, nici alte informații cu privire la Creasta Estică, dar ne-am descurcat, sau cum spune Tamas ”Adventure is lack of planning”.

Cum spuneam și în alte posturi, eu sunt genul de om care nu plănuiește prea multe, mă duc în față fără să știu ce mă așteaptă, îmi place aventura, iubesc necunoscutul. Întâmplarea face să fiu aici cu Tamas, care e pe aceeași lungime de undă, așa că ne-am rătăcit. Partea proastă a fost că era așa de cald că ne-am băut aproape toată apa rătăcind, iar când ne-am cățărat am rămas fără apă și ne-am deshidratat puțin, dar fericirea nu ține cont dacă ești deshidratat sau nu, așa că ne-am bucurat maxim de traseu și de priveliște.

Accesul real la traseu: din campingul aflat  la 3 km de Lacul Roșu, ”Grădina Cheile Bicazului” ,  de pe stânga, pe partea cu Piatra Altarului, chiar înainte de tunel, se merge pe triunghiul roșu preț de 1 minut, cu mare atenție la toate marcajele cu triunghi roșu, deoarece foarte devreme (după 1 min de mers din camping), lângă un copac marcat cu triunghi roșu se observă și un copac marcat cu pătrat alb, iar drumul se bifurcă spre dreapta, și se urmează acest drum, se trece printr-o vale, apoi se urcă iar puțin, se ține poteca, până la un moment dat când se bifurcă în direcția stâncii (Pietrei Altarului), se merge până lângă perete și de aici se face stânga și se urcă pe o pantă mai abruptă până într-o șa de unde începe traseul Crestei Estice. Practic se depășește puțin Creasta Estică iar la bifurcația spre stâncă, care ulterior face stânga, poteca se apropie iar de Creasta Estică și se urcă puțin pe versantul ei drept până în Creastă.

Descrierea traseului:

2

Sursa foto (este editată de mine): http://aurelmusat.blogspot.ro/2011/02/el-canon-del-rio-bicaz-cheile-bicazului.html

Grad clasic 4A, are 2 pași de 6+, unul la intrare în lungimea 3, și unul pe lungimea 4.

Lungimi de coardă: noi l-am scos din 5: primele 2 cu corzile întinse (porțiunea verde), adică 60 m fiecare, nu există regrupări pe aceste lungimi, noi am regrupat la bolovani și copaci, și am găsit în total vreo 5-6 pitoane. Terenul este foarte ușor, nu e chiar cățărare, ci e scrambling, nici nu e nevoie de espadrile pe aceste lungimi. Următoarele 3 lungimi (porțiunea roșie): am găsit prima regrupare cu lanț și inele, iar de aici terenul devine puțin mai tehnic. Urmează o lungime foarte scurtă, cu un pas chiar la intrare, dar e foarte bine asigurată. Următoarea lungime (4) și cea mai grea, are câteva porțiuni mai delicate, dar se scot la liber și sunt frumoase. Ultima lungime devine iar scrambling, până într-o crăpătură îngustă, unde te miști mai acrobat, ieși din ea, și urmează crucea de pe vârf. În creastă am regrupat la copăcei (copăcei, pt că erau subțiri și mici).

Timp: 3 ore.

Retragerea: în dreapta crucii de pe vârf (cum stai cu spatele la serpentine, adică cum vii din traseu) este o cărare bine conturată, care dă într-o porțiune cu cabluri, deasupra căreia este o placă neagră pe care scrie ceva în maghiară, deci placă+cabluri. Am coborât pe cabluri până am dat de o stație de rapel cu lanț și maion, de unde am făcut un rapel de vreo 25 m, care ne-a scos într-o brână orizontalo-oblică, pe care erau montate lanțuri până jos, într-o altă brână. Chiar ultima porțiune de cabluri am rapelat-o iar (un rapel scurt de 10 m) pt că părea mai greu descățăratul decât rapelul. Am continuat coborârea pe cărarea care se conturează după ce se termină toate cablurile, care ne-a scos, fix în poteca pe care am venit. La coborâre am trecut pe lângă niște trasee de escaladă care păreau SF, chiar nu existau prize în ele :))

O schiță oficială:

1

Chiar dacă am resimțit încă tendinita care încă nu mi-a trecut, tot am reușit să mă bucur de aceste zile minunate.

Dacă ți-a plăcut articolul...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *