Decizii în viață: Cardiologie versus Medicina de Urgență

Decizii în viață: Cardiologie versus Medicina de Urgență


If You Don’t Like Where You Are, Move! You Are Not A Tree!


Bun, de multă vreme n-am mai dat pe blog. Nu știu de ce. Poate de lene, poate din cauza lipsei de timp liber. Nu contează. Mai revin din când în când.

Ideea e că s-au întâmplat tare multe. Timpul trece și viața se întâmplă.

Scriu acest articol în ideea că poate cineva (cine trebuie) îl va citi și probabil va ține cont de niște sfaturi importante, de care eu nu am avut parte la momentul oportun, sau chiar dacă am avut, până nu am experimentat pe propria piele ce se întâmplă, n-am avut cum să-mi dau seama.


Cariera: o parte importantă a vieții. Mai ales cea de medic. Când termini facultatea de medicină, după 6 ani, trebuie să susții un examen greu, care se numește examen de rezidențiat, care-ți asigură continuitatea pregătirii medicale, spre a deveni medic specialist și care durează între 4 și 6 ani, în funcție de specialitatea pe care o alegi.

Când eu am terminat  facultatea și am dat examenul de rezidențiat, nu știam exact ce îmi doresc și ce mi-ar plăcea să fac. Deși aveam o viziune destul de clară asupra unui viitor Dr. Bianca, nu puteam să o definesc exact.

La o săptămână după examenul de rezidențiat, în funcție de punctajul obținut îți vei alege specialitatea. Este un pas important. Pentru că de acum încolo asta vei face toată viața, sau poate nu?


În ultimul an de facultate nu știam ce vreau, până să fac stagiul de medicină de urgență, deși realizasem de mult timp că-mi place doar partea acută din toate specialitățile existente. În paralel îmi făceam licența pe un subiect din cardiologie- infarctul miocardic. Nu înțeleg de ce abia în anul 6 medicina de urgență a avut impact asupra mea. Probabil că doar atunci îmi dădeam seama că e o specialitate de legătură între medicină și munte? Habar n-am. Cert e că mi-a plăcut. Și mai cert e că din toate specializările nu mă vedeam făcând altceva decât urgențe. Cardiologia a început să mă bântuie și ea, având în vedere că licența mea era pe un subiect de cardio-infarctul miocardic. Când am început să învăț pentru rezidențiat, prin vară, ajung și la capitolul de cardiologie, explicat cap-coadă de către prietenul meu de atunci, Tudor, care era deja cardiolog. Am început să prind drag de cardio, nu știu dacă datorită lui Tudor, sau licenței (fiind coordonată de un prieten drag), sau pur și simplu probabil descopeream că e frumoasă în sinea ei (chestie de care nu am avut parte în facultate, modulul de cardiologie fiind execrabil, finalizat cu lacrimi în urma examenului). În fine, cu toate astea inima mea visa la urgențe, din multe motive: pentru că e diversificată, nu e plictisitoare, e provocatoare, are ramuri de nișă precum: medicină montană, de expediție, medicina dezastrelor, traumatologie, și altele. Medicina de urgență avea absolut toate componentele necesare temperamentului și personalității mele, gata să o aleg în ziua cea mare.

Examenul de rezidențiat (am mai vorbit despre el- vezi AICI) a fost greu, dar cele 3-4 luni de pregătire și muncă asiduă au dat rezultate- un punctaj cu care puteam să-mi aleg absolut orice vreau eu. Deși  e normal să te bucuri când iei un punctaj foarte mare la rezidențiat, eu am avut o povară grea: trebuie să aleg înțelept. Aveam 2 opțiuni mari și late: medicina de urgență și cardiologia, în condițiile în care m-am ridicat de pe scaun cu urgențele în cap și în față am spus cardiologie.

De ce? Ei bine, între rezidențiat și alegerea specialității ai o săptămână la dispoziție să te gândești ce vrei. Am luat legătura cu urgentiști, expunându-mi păreri pro și contra medicinei de urgență, în jurul meu, toți apropiații mă descurajau în ceea ce privește medicina de urgență : ”Cum să iei urgențe cu aproape 900 de puncte? Urgența n-o ia nimeni!” ”Vrei să-ți pierzi viața în UPU?!” ”N-o să mai ai timp de nimic!” ”Medicii de urgență sunt prost pregătiți, alți medici le repară greșelile!” ”Ai înnebunit să-ți iei urgențe, n-o să fii specialist în nimic!””E mult prea grea și obositoare, chiar nu are sens să-ți irosești asemenea punctaj pe așa ceva!” și încurajări de acest gen, naivă fiind, am început să le bag în seamă.

Ok, mi-am zis, trebuie să aleg înțelept, cu creierul, că dacă o fac cu inima, ca până acum, va fi impulsiv și voi regreta; într-adevăr medicina de urgență e grea și obositoare, iar eu sunt genul de om care vrea și timp liber, și e și comod uneori. Trebuie să gândesc pe termen lung, trebuie să pun asumat în balanță ce vreau de la viață. Cardiologia e și ea vastă, și parcă pare mai normal să lucrezi 6 ore pe zi +gărzi, decât în ture de 12 ore. Chinuindu-mi creierul între aceste 2 opțiuni nici în dimineața zilei în care m-am dus să aleg nu știam sigur ce să aleg. Vreau să menționez un lucru clar: inima mea și-a dorit urgențe, însă creierul fiind mai calculat și rațional, gândind pe termen lung a ales cardiologia. Deci era o luptă grea.

Pe repede înainte: m-am ridicat de pe scaun cu urgențe, am ajuns în față cu cardiologia.

După ce am ales cardiologia, am simțit un nod în gât. Mă uitam lung pe foaie și vedeam Bianca Bilt (Iancu acuma)-cardiologie. Numele meu suna nicicum lângă cardiologie. Primul moment de îndoială. Eram foarte emoționată, eram în derealizare totală, nu prea înțelegeam ce am făcut. De ce nu am luat urgențe? (Cum spuneam-apăsător este un punctaj mare.) Îi sun pe părinți, ei sunt șocați. Tata interpretează asta, că fiind cu Tudor care e cardiolog, m-a influențat, cine știe ce afacere de familie vom face, mă rog, mă tot întreabă de ce cardiologia? De ce nu urgențe, cum îi cântam inițial? În fine, nu se bagă, e treaba mea, e viața mea, doar că nu se aștepta la asta. Cei mai buni prieteni, la fel șocați. Unde sunt urgențele în povestea asta? Nona, prietena mea cea mai bună a intrat și ea într-o mică derealizare, nu-i venea să creadă ce am comis, de ce nu urgențe? Mă rog, încercam să mă conving că am făcut alegerea bună. Eram întoarsă pe dos, de ce n-am luat urgențele? Ok, cardio îmi place, dar nu asta era socoteala de acasă. Simțeam un gol în suflet că n-am ales cu inima.

Următoarele zile eram obișnuită cu ideea, abia așteptam să încep să lucrez pe secția de cardio, mi-am procurat cărți, ghiduri, eram super entuziasmată. Aritmologia era o plăcere, mi-a plăcut mult să învăț ecg-ul și aritmiile, abia așteptam să încep, mai ales că am fost repartizată și pe o secție de profil. Practic, mi-am revenit, am uitat de urgențe și eram fericită cu decizia pe care am luat-o.

Însă cu timpul, mi-am dat seama că nu am temperamentul și personalitatea potrivită pentru munca pe secție. Mi-am dat seama că nu-mi plac pacienții cronici, că mare parte din pacienții cardiaci erau foarte vârstnici (90%), că nu-mi place să urmăresc un pacient cronic, că efectiv singura parte din cardiologie care îmi plăcea era cea acută și gărzile, că nu-mi place birocrația și hârțogăraia (scris ieșiri, concedii, etc); cochetasem și cu intervenționala, însă efectiv costumul de plumb nu mi se părea o opțiune de lungă durată, întâlnisem multe femei intervenționiste care au născut copii cu probleme și unele aveau și ele problemele lor de sănătate (studiind literatura, cele mai frecvente patologii asociate expunerii la raze).

Gândul că n-am ales urgențele mă urmărea în continuare. Când mă plimbam prin Alpi, și vedeam medicii din echipa de salvare montană, nu puteam să nu mă gândesc că ar fi DREAM JOB pentru mine. Să combin medicina cu muntele, atâta aș vrea. Deși am avut mai multe tentative să las cardiologia și să-mi văd de visul meu, acela de a face medicină montană, mereu se găsea cineva să mă readucă cu picioarele pe pământ, și așa am tot tărăgănat-o până într-o zi, când mă aflam la vizită pe secție, și treceam iar printr-un moment de derealizare. Nu-mi găseam locul. Deși citeam cardiologie zilnic, învățam cu drag patologia cardiacă, făceam ecografi cardiace, cât de multe puteam, nu simțeam că aparțin mediului și nu mă găseam pe mine însămi nicăieri. Gândul meu era tot la munte și urgențe. Am reușit să dezvolt și o mică anxietate pe tema asta. Cardiologia e foarte frumoasă, dar trebuie să-ți placă munca pe secție și patologia cronică, ori eu nu îndeplineam niciun criteriu. 

Având în vedere că eram în primul an de rezidențiat, în primele 24 de luni ai dreptul de a-ți schimba specialitatea, așa că n-am mai stat pe gânduri, am făcut rapid dosarul de schimbare și într-o lună m-am trezit în unitatea de primiri urgențe (UPU). În sfârșit, am simțit că mi-am găsit locul. Deși sunt minusuri multe într-adevăr în această specialitate (de la pregătirea medicală a tinerilor medici, chestii comune pregătirii noastre în România, și pe cardiologie era chiar la fel din multe puncte de vedere, care țin de sistem, personal, pregătire, etc.),  fac ceea ce mi-am dorit de la început, și sunt pe DRUMUL MEU, ales de MINE, PENTRU MINE. 

Medicina de urgență e specialitatea pe care mi-am dorit-o și care simt că mi se potrivește. Deși în continuare sunt descurajată de oamenii din jur și de împrejurări de a continua pe specialiatea asta, eu am ales-o cu inima, și sunt cel mai împăcat om din Univers acum. Chiar îi spuneam unui prieten, care renunțase la urgențe (care mi-a expus în nenumărate rânduri atâtea minusuri și părți urâte ale urgențelor, care în mare parte țineau de mediu și personal nu de specialitate în sine), că nu-mi pasă ce se va întâmpla,  eu m-am prins de visul meu care arde adânc și e viu în mine, și nu voi renunța la el. 

“Dar ce vei face peste 30 de ani, când nu vei mai fi la fel de tânără și energică?”-Haha! Voi trăi peste 30 de ani? Voi mai practica medicina peste 30 de ani? Pot eu să decid ACUM pentru peste 30 de ani? Un mare HAHA la această întrebare.

Da, e un mediu foarte stresant, cu multă responsabilitate, și într-adevăr nu toți au ales urgențele din pasiune, iar cei care le-au ales din pasiune, probabil sunt puțin frustrați că nu se ridică toți la nivelul așteptărilor lor, însă fac ce-mi place, fiecare zi în urgență e o nouă provocare din multe puncte de vedere, în timpul liber citesc urgențe ”pe pâine”, sunt stimulată să învăț cât mai multe, pentru că-mi doresc din tot sufletul să ajung un urgentist de elită. Pe cardiologie nu-mi doream asta, pe cardiologie, mă vedeam un medic de cabinet îngropat de ecg-uri și ecografii și în alte multe hârtii, o imagine pe care nu o puteam suporta despre mine- eu fiind un om cu ADHD (diagnosticat), prea hyper, prea activ, prea nerăbdător, prea curios, prea pus pe fapte, prea ușor plictisit de chestii repetitive. N-ai cum să excelezi într-o profesie dacă nu ești perfecționist și nu-ți dorești să fii printre cei mai buni.

Moment al adevărului crunt despre rezidențiatul românesc:

  • CARDIOLOGIA: ca rezident de cardiologie, în România, ești o secretară perfectă (asta dacă ai ghinionul să lucrezi cu 90% din cardiologii care au rezidenți). Faci foi, devii expert în hârțogăraie. Țin minte că aveam gărzi pe cardio cu unii medici, atât de nesimțiți, de la care nu aveam ce să învăț, și care mă chemau să le fac foile de observație. Abia puteam să fac o ecografie. Am întâlnit de asemenea medici primari care nu știau să interpreteze ECG-ul. Ce pot eu ca medic în formare să învăț de la acești oameni? Că de scris, scriu deja din clasa a doua, asta știu. De asemenea o grămadă de cazuri în care nu se respectau ghidurile, și nici măcar nu-mi permiteam să întreb DE CE?. Pe de altă parte am întâlnit și oameni extraordinari, care erau trup și suflet pentru această specialitate și pentru pacienți, cu un spirit didact, pe care îi admir în continuare, și de la care am învățat multe lucruri teoretice și practice (din păcate acești oameni au fost într-un procent minuscul, fiind eclipsați de cealaltă parte a balanței). Personal, cred că mulți cardiologi sunt frustrați, pentru că nu le place neapărat ceea ce fac, ci doar statutul de cardiolog (specialitate nobilă, care se ia cu note foarte mari la rezidențiat, foarte competitivă). Eu în afară de doctorii care fac cardiologia din plăcere (procentul ăla mic), nu prea am văzut oameni fericiți și senini pe secțiile de cardiologie, ci doar oameni supărați, frustrați și urâți (la suflet). 
  • MEDICINA DE URGENȚĂ: ce am scris mai sus cu oamenii fericiți și senini se aplică și aici (adică e la fel peste tot, din acest punct de vedere). Din păcate, urgențele nu sunt o specialitate la fel de competitivă ca și cardiologia (probabil din cauză că mulți aleg urgența pentru că nu au alte opțiuni, sau pentru că se ia cu note mici la rezidențiat?-asta ar trebui să fie absolut irelevant!), ceea ce nu e un lucru neapărat bun, deoarce competiția naște oameni de calitate într-un domeniu, cu cât oamenii își doresc să devină mai buni în ceea ce fac, cu atât va crește calitatea actului medical și pacientul va fi tratat foarte bine, dar asta e strict părerea mea personală. La fel ca și pe cardiologie, și aici pot să disting aceleași două tipologii de doctori  (însă din fericire în proporții difertie). Chestia asta este universal valabilă cred, pe toate specialitățile, nu e ceva nou. De aceea, am scris mare, mai sus  

If You Don’t Like Where You Are, Move! You Are Not A Tree!

dar din păcate, cel puțin în România, o țară plină de oameni cu prejudecăți, e foarte greu de înțeles conceptul (până și unii medici din urgență erau șocați că am lăsat Regina Cardiologia pentru Cenușăreasa Urgențe…sau doamnele secretare și de la DSP care mă certau că ce Doamne iartă-mă de prostie fac, că-s dusă cu pluta, sunt cu capul…n-are nimeni dreptul să-mi judece deciziile până la urmă).

DAR urgențele sunt megafaine, nu știi ce e dincolo de ușa triajului, nu știi la ce caz mergi când ești pe ambulanță, e ”fast thinking, fast acting” , de multe ori începi tratamentul fără să știi diagnosticul, de multe ori cazuri care par non-urgente sunt adevărate bombe cu ceas, de multe ori noi nu avem istoricul pacientului la dispoziție, iar uneori cazurile sunt foarte, foarte complexe, la limita de a face rău sau bine.  Sunt foarte vaste, patologie foarte diversă, sunt multe manopere, poți să faci multe lucruri! (Chiar foarte multe cazuri faine de cardiologie pe care nu le-am văzut niciodată pe secție, adică pacienții pe secție veneau stabilizați, cu diagnostic pus, cu tratament inițiat, nu mi se părea prea fun și provocator, sincer, în momentele alea îmi doream să fi văzut pacientul în urgență cum era, nu gata rezolvat). Un alt avantaj al urgențelor (că mă legasem mai sus de timpul liber), este programul FIX, aici nu stai peste program, cum mi se întâmpla la cardio, când rămâneam cu orele să scriu ieșiri, sau să pun mâna pe un ecograf după ce plecau medicii mari acasă. Mie personal, mai îmi place că nu mai am grija pacientului când ies din tură, comparativ cu lucrul pe secție, când mă sunau asistentele din timpul meu liber să mă întrebe ce fac cu pacientul (de care mă ocupam eu)…normal, de ce ai deranja medicul de gardă (plătit pentru asta), când poți să deranjezi medicul rezident din timpul lui liber? Păi nu?  După gărzile pe secție (de 24 ore), rămâneam în continuare la spital, pentru că nimeni nu-ți făcea și prelua munca, chiar dacă legal nu ai voie să stai la spital după 24 de ore de gardă, stăteam cam 30-32, iar pe când mă recuperam din nebunia asta, urma următoare gardă. Programul de la urgențe mi se pare mult mai bun. Când eram pe secție mă gândeam mult la pacienții pe care i-am preluat, nu știu de ce, dar mă stresam maxim ca ei să fie ok, uneori mergeam la spital să mă asigur personal că sunt ok. Cred că aveam o problemă.  Mă simt mult mai ok lucrând în ture, și preluând pacienți noi zi de zi, decât să am același pacient zile întregi, să am grijă de el. Nu mi se potrivește stilul. Îmi pierdeam răbdarea, după o zi-două mă plictiseam. Nu pot să spun că e mult mai ok să te ocupi de mai mulți pacienți în același timp (aka urgențe), dar e mult mai challenging. Urgența se împarte în urgențe minore, majore (come, infarcte, accidente vasculare cerebrale, decompensații grav, politraume și câte și mai câte GRAVE) și resuscitare. Pe minore, nu toți sunt urgenți, iar turele de pe minore sunt coșmarul meu. Nu pot să spun că n-am văzut și cazuri foarte faine și complexe, care nu erau chiar minore, pe urgențe minore, dar de obicei nu sunt neapărar o urgență de ”AICI, ACUM” (povestea cu vizita în UPU pt că ți-e lene să-ți faci programare în ambulatorul de specialitate, așa că urgența tratează și cazurile de ambulator din diferite specialități, ceea ce NU E BINE, dar uneori e amuzant). Oh, și turele de pe SMURD.

Vreau să închei într-o notă fericită, și cu un sfat: CEL MAI BINE ESTE SĂ ALEGI CU INIMA, CEEA CE SIMȚI. NU POȚI SĂ FII FERICIT DACĂ NU FACI CEEA CE-ȚI PLACE! Și să fim serioși, câți oameni sunt ”privilegiați” să facă ceea ce le place?? Foarte puțini! Multe studii au demonstrat că oamenii care au încercat ceva ce și-au dorit sunt mult mai fericiți (chiar dacă nu le-a plăcut acel ceva), decât cei care nu au încercat ce și-au dorit, deși au avut ocazia, pe cei din urmă, urmărindu-i decizia, toată viața (asta ducând la alte chestii rele). O specialitate trebuie să se POTRIVEASCĂ (cu personalitatea, temperamentul, și ceea ce-ți dorești de la ea). Și…foarte important…NICIODATĂ NU ASOCIEM SPECIALITATEA CU OAMENII DIN EA. NU! Am scris mai sus de ce.

Oricum lucrurile trebuie privite în ansamblu, trebuie să luăm ce e bun de la oamenii din jur, indiferent de situație. Și să nu uităm că…momentan, suntem în România (țară cu de toate!).

Acum pot pune liniștită capul pe pernă, visând la ziua în care o să-mi iau diploma în Emergency Mountain Medicine. Am voise să visez, nu? Am un vis, lupt pentru ceva, totul are SENS ACUM.

“Your time is limited, so don’t waste it living someone else’s life. Don’t be trapped by dogma – which is living with the results of other people’s thinking. Don’t let the noise of other’s opinions drown out your own inner voice. And most important, have the courage to follow your heart and intuition. They somehow already know what you truly want to become. Everything else is secondary.” ― Steve Jobs

106189963_1606405862870976_1693395892018257791_n

Dacă ți-a plăcut articolul...

14 thoughts on “Decizii în viață: Cardiologie versus Medicina de Urgență

  1. Alex

    BESTIAL!
    O să-i freci pe mulți la psihic cu articolul ăsta 🤣.
    Oricum bravo Bianca, ești admirabilă!

  2. Un mare bravo! Ești medicul la care toți sperăm să ne primeasca la Upu când vine ziua aia ghinionista, medicul pasionat, intrigat de caz, săritor, energic. Sunt așa puțini medici energici…
    Ai facut alegerea perfecta, eu nu simt asa legat de jobul meu și din pacate fac 40 curând și nu știu care e dream job-ul meu 🙁 și mi se pare și tarziu să decid…
    Si apropo de cardio, acum inteleg de ce în urmă cu x ani când am avut o sincopa și am fost bănuită de S. Brugada, am fost tratată cu foarte mult interes, doctorii mă programau unde să merg pentru teste 😀 Se pare că n-am avut treaba asta deși sincopa + ekg se înscriau în descriere, dar m-am simțit că un caz special și doctorii erau foarte animați în jurul meu.

    1. Mulțumesc!! 🤗 Si eu eram pasionată de sindromul Brugada, am făcut prezentări și am mers la multe conferințe unde s-a discutat despre el, chiar mi s-a pus și mie pata pe această patologie, pentru că e rară, și printre foarte puținele patologii cardiace care nu apar la vârstnici, ci la tineri. Mă bucur că s-a infirmat, chiar aș fi fost curioasă să văd ECG-ul (poate erau modificări de repolarizare precoce sau cine știe). Ca și cardiolog, ar fi mare păcat și greșeală să scapi un diagnostic ca ăsta.

      Cnsider că niciodată nu e prea târziu să schimbi macazul, știu că nu mulți au curajul, și e o decizie îngrozitor de grea și complicată, cu multe aspecte și noutăți pe care le-ar atrage după ea, însă pot să-ți dau exemple de oameni cunoscuți care au făcut asta la vârste și mai înaintate, în ciuda prejudecăților cu “ești prea batran pt asta”, și sunt mult mai ok și mai fericiți- a fost life changing pentru ei. Vârsta este un număr de cele mai multe ori de două cifre, viața este una, si consider ca niciodata nu e tarziu sa faci ceea ce te face fericit. Am prieten care a trecut de la inginerie la pompierat și paramedicină, socant pentru cineva care nu înțelege, dar el e fericit acum. Alt prieten care vrea sa devina psihiatru la 40+ (medicina + rezidentiat) si e pe calea cea bună. Si exemplele pot continua.
      Nici eu nu pot spune că am luat o decizie pt 50 de ani, poate nici nu traiesc pana atunci, nici nu pot lua decizii la 20+ pentru 50 de ani. Că multi m au blamat ca ce voi face la 50 de ani cu urgenta? Pai cine stie daca traiesc, si cine stie daca voi mai practica medicina pana atunci? Viata e prea scurta ca sa nu ne supunem nevoilor inimii.
      Te îmbrățișez cu drag!

  3. Georgiana

    Pe mine m ai convins ca vreau cardio!
    Tot ce îmi mai rămâne de făcut este sa iau punctajul la rezi 🙂

    1. Ma bucur, important e sa faci ceea ce-ti place, daca faci asta nu conteaza factorii externi. Iti urez mult succes sa iei punctaj bun, sa poti alege cardiologia. Chiar e o specialitate foarte frumoasa, daca-ti place sectia si patologia cronica.

  4. Enola Jieanu

    Superb! Foarte mulțumim pentru aceste gânduri. Sper să mai scrii despre cum evoluează viața ta în Medicina de Urgență.

    1. Mercic, abia aștept să pot să scriu un post despre alte aspecte ale medicinei de urgență.

  5. Mirela

    Nu ai idee ce putere mi-ai dat prin povestea ta!
    In momentul de fata ma aflu prin focurile invatatului pentru a sustine examenul de rezidentiat, din nou, si a schimba specialitatea aleasa la examenul precedent – Cardio (alegere cu care m-am “surprins” pe mine insami – o poveste lunga). Marea si respectabila specialitate, care atrage foarte multe “critici” in momentul in care iti faci curajul sa admiti ca nu ti se potriveste. Tocmai aceste critici m-au tot facut sa ma indoiesc daca fac alegerea corecta, insa, citindu-ti povestea, acum stiu ! Multumesc !

    1. Merci, mă bucur să aud asta! Din păcate cel puțin în România, cardiologia este văzută într-un mare fel… Părerea mea este că dacă nu faci interventionala(acut, electrofizio, deviceuri) e fix degeaba, pentru că patologia clinică o trateaza orice internist bun cu drag de cardio. Îți țin pumnii la rezi să alegi ce este potrivit pentru tine!!

  6. Claudiu

    În România vrei sa-ti iei diploma in Emergency mountain medicine?

    1. Nu în România, nu cred ca este asa ceva in România. Eu m-am înscris la un curs internațional care ae ține la Zermatt, Elveția. Durează 2 luni, acoperă cam tot, la sfârșit este examen, și dacă trec examenul voi avea diplomă internațională în medicină de urgență montană. De asemenea acceptul la curs este tot pe bază de examen. Ca să-l faci trebuie să ai minime cunoștințe în alpinism oricum.

  7. Claudiu

    Deci să înțelegem că vrei sa pleci din România? De aceea ai scris “momentan, trăim în România”? Oricum felicitări chiar și că ai avut curajul să aplici pentru un asemenea curs, chiar m-am uitat și eu pe google, și pare ceva foarte frumos și serios.

    1. Merci, mai devreme sau mai târziu oricum aș fi aplicat :). Nu știu dacă să rămân sau nu în România, asta rămâne de văzut. Stagii de pregătire clar vreau să fac în străinătate după ce se mai potolește covidul. Probabil nu voi rămâne, în sensul că după ce-mi dau specialitatea mi-aș dori să fac exclusiv medicină montană și de expediție. Vreau să călătoresc prin munți, nu mă prea interesează viața la oraș și societatea actuală. Dragostea mea cea mai mare este muntele.

  8. Adrian

    Chiar ti se potrivesc urgentele ca o manusa, clar ar fi trebuit sa le alegi de la inceput.
    Succes la Zermatt, te astept la o cafea si o poveste daca treci prin Zurich.

    Nu te prapadi prin Romania!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *