Făgăraș: Bâlea-Moldoveanu și retur în alergare

Făgăraș: Bâlea-Moldoveanu și retur în alergare

În urmă cu 2 ani, fix pe vremea asta, când făceam pentru prima dată cunoștință cu Făgărașul (link AICI), nu mi-ar fi trecut prin cap că o să ajung să-i alerg crestele de una singură. Pe atunci cu 15 kg de rucsac în spate, iar acum light(cam prea light) and fast. Mi-am propus să alerg traseul 2×2: Bâlea-Moldoveanu-Bâlea-Negoiu. Din păcate, am făcut doar 2x + Vf. Iezerul Caprei și Vf. Vânătoarea lui Buteanu, deoarce pe când am ajuns în șaua Capra, înspre Negoiu nu arăta prea bine cerul, iar cu resursele eram pe zero, nu mai aveam mâncare deloc (oricum 2x-ul clasic îl mai făcusem, curiozitatea mea era 2x-ul înspre Moldoveanu).

După 2 nopți nedormite, ideea de a alerga un maraton montan…eh hai că încerc! Și pornesc la 6:30 dimineața spre Șaua Caprei cu un suflu și o determinare ieșită din comun. Ajung în șaua Capra, buf! prima trântă, și una care parcă era cu încetinitorul, efectiv parcă am zburat o veșnicie până la contactul cu solul! Îmi ridic capul din iarbă, ma ridic și pe mine, buimacă, mă uit la genunchiul stâng în sânge, nimic grav, o julitură care ustura groaznic, mai alerg 2 pași au genuchiul, au, au! Îi trece până pe Moldoveanu, nu-i stres!

Alerg în continuare, e nemaipoment. Văd soarele cum se joacă printre creste, o gașcă de 7-8 marmote drăgălașe și pufoase (una a rămas între stânci speriată, era o splendoare de animăluț!), multe, multe capre, iarba umedă și verde, o senzație mai mult decât perfectă! Eram eu, singură, pe creastă, alergam, mă bucuram de frumusețea Făgărașului și în minte îmi veneau amintirile de acum 2 ani, de când trecusem pe acolo cu casa în spate.

Mâncare mi-am pus, prea puțină însă! 2 banane, un corn cu ciocolată, și câțiva biscuiți. Înainte să plec băusem o cafea. Până pe Moldoveanu am mâncat-o pe toată. Am urcat Viștea foarte greu, nu mai aveam energie. Ajung pe Moldoveanu, eram doar eu cu încă cineva, un tip la vreo 30+ de ani, care mă ia la mișto, nu știu ce urmărea, ca ulterior pe seară să-l recunosc la Bâlea, și el alergase traseul meu. Și începe: 
”El: Singură pe munte???
Eu:Da! Ce are?
El: Nu e bine fată singură pe munte! nu ți-e frică de dubioși?
Eu: ce dubioși? că n-am văzut !
El: păi bărbați dubioși așa ca mine, care îți pot face ceva, că s-a mai întâmplat!
Eu: ehhh, nu mi-e frică și nici nu m-am gândit la asta (înghit în sec, mă uit în jur, mai veneau turiști de pe Viștea spre Moldoveanu)
Văd că se ridică nori asemănători cu cei pe care i-am prins tot aici cu 2 ani în urmă (din care s-a pornit furtuna).
Eu:Oare o să plouă?
El: și singură pe munte, și înconjurată de bărbați dubioși, și acuma o să te și plouă!”

N-am mai zis nimic, m-am întors înapoi pe Viștea, unde m-am pus jos. Eram foarte amețită, sufeream de hipoglicemie, avem mâinile și picioarele amorțite și parcă se învârtea totul cu mine. Nu mai aveam nici mâncare nici apă, nici putere să mă mai ridic de jos! Mă gândeam la soluții. Și am stat așa acolo aproape 2 ore, îndoită de durere de foame, în hipoglicemie, până mi-am făcut curaj să întreb un alt alergător care tocmai urcase dacă are un sandwich în plus. Și avea! Și mi l-a dat! Și oricine ar fi fost îi mulțumesc! Și parcă un pumnal de enrgie m-a lovit în momentul ăla, totul mi-a trecut, eram fresh, gata să continui înapoi spre Bâlea. Pe drum m-am întâlnit cu băieții cu care am venit, și ei se îndreptau spre Moldoveanu și mi-au mai dat 1/2 sandwich și uite așa cu bateriile reîncărcate ajung în șaua Capra și cad profund pe gânduri dacă să continui pe Negoiu sau nu. 
Hai că urc pe Iezerul Caprei, (deja auzeam firave tunete în depărtare) mă uit înspre Negoiu, văd un cer nu prea senin, plus că nu aveam mâncare, riscam iar o hipoglicemie, așa că am coborât de pe Iezerul Caprei, am urcat pe Buteanu și asta mi-a fost tura!
Pe seară a venit și ploaia. (Totuși a fost o alegere înțeleaptă să nu continui spre Negoiu)

Ce timp am scos? Păi fără pauza lungă de pe Moldoveanu, cam 7 ore +/-, nu m-am uitat prea des pe ceas. Nu mi-am propus să scot un timp anume, a fost prima mea experiență în alergare cu o diferență așa mare de nivel (dacă iau in considerare că am urcat și Vf. Capra și Buteanu, deci 4 vârfuri de peste 2500 într-o zi).
Ce zi, ce experiență! Știu că de acum o să-mi pun resurse mult mai multe pt asemenea ture. (Trebuie să mai car câteva chek pointuri 🙂) )
Citisem undeva că în situații de acest gen, organismul mai poate da încă 70%, dar nu vrea! De ce? Pentru că creierul nu-l lasă, pt a nu depăși parametrii homeostaziei normale și pentru că vrea să mențină în continuare același echilibru. Aceasta ar fi *teoria guvernatorului central*.

Și când mă gândesc că după tura de acum 2 ani din Făgăraș mi-am propus să mă apuc de alergare montană…

Traseul: Bâlea Lac (campat) – Șaua Caprei – Lacul Capra – Fereastra Zmeilor – La 3 pași de moarte – Lacul Podu Giurgiului – Viștea – Moldoveanu și retur. La retur din Șaua Capra am urcat pe Vârful Iezerul Caprei, am coborât iar în șa, am urcat pe Vânătarea lui Buteanu, am coborât și înapoi la Bâlea

Dacă ți-a plăcut articolul...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *