Marmolada-Punta Penia (3,343m), topul Dolomitilor-despre cum ajungi undeva peste noapte.

Marmolada-Punta Penia (3,343m), topul Dolomitilor-despre cum ajungi undeva peste noapte.


Desi am incetat sa mai scriu multe pe blog, in asteptarea lui David care e in drum spre Cluj, si satula de ghiduri pentru inimi bolnave, mi-am amintit despre una dintre cele mai frumoase ture din 2019, din concediul de 3 saptamani, in care mi-am resetat viata total.


Când? August 2019.

Echipa: eu și David.

Cum?

Despre Marmolada, si cum am ajuns aici: in 2018, cand ma plimbam prin Dolomiti (AICI), am fost pe Tofana di Roses, si pe la Cinque Torri, plus alte varfuri si plimbari prin aceasta zona, care pe mine personal m-a fascinat prin frumusetea ei, dar si prin incarcatura istorica pe care o are (un link util despre istorie AICI ), si anume ca in Dolomiti s-a petrecut ”Razboiul Alb”, in primul razboi mondial. Efectiv mi se facea pielea de gaina cand vedeam acesti munti si corelam cu intamplarile istorice, e un sentiment rar si fascinant, nici nu puteam sa-mi imaginez in ce conditii dure s-au luptat acei oameni, o istorie cu adevarat interesanta de care nu prea te invata pe la scoala, dar recomand din tot sufletul sa o cititi. Ei bine, tot atunci aflu de Marmolada si de ce s-a petrecut in acest munte, si ca e si cel mai inalt din Dolomiti, detinand si un ghetar, pe care au murit atatia oameni in razboi din cauza conditiilor aprige. Conducand din Austria spre Slovenia ii povesteam lui David ce s-a intamplat in primul razboi in Dolomiti, despre cum se luptau oamenii si ce tactici aveau, tracandu-i prin minte o vaga idee ca din Slovenia să o luam spre Cortina D Ampezzo si de acolo spre Canazei ca sa urcam pe Marmolada. Dupa ce facusem Grossglockner, am trecut la Triglav, si ulterior ar fi trebuit s-o ardem prin Triglav cateva zile, daaar…intr-o doara si fara sa ne gandim prea mult, ascultand de nebunia lui David, o luam spre Italia.

Dupa ce ne facusem damblaua si pe Grossglockner (AICI) si in Triglav, ne uitam pe vreme, si vedem o fereastra de vreme buna pe o jumatate de zi pentru Marmolada, in rest ploaie, ploaie si iar ploaie. Stateam linistiti in cort, tot dadeam refresh la vreme, ne uitam pe ceva saituri cu trasee pentru Marmolada, gasim unul convenabil, ruta clasica din Passo Fedaia via Refugiul Pian dei Fiacconi-ghetarul-via ferrata si varf cu acelasi retur. Nu stam mult pe ganduri, strangem cortul si plecam spre Italia. Si uite cum ajungem in Dolomiti, fara sa fie in plan, sau sa fi pomenit de ei cu 24 de ore inainte. 

Cum ajungem acolo? Din Kranjska Gora, unde eram in Slovenia, ca sa evitam taxa de autostrada a italienilor (de zgarciti ce am fost), si ca sa-i arat lui David pe unde m-am plimbat cu bicicleta cu casa in spate in 2017, via TransTriglav, am gasit pe google maps o intrare ”secreta” in Italia, si cand spun secreta, chiar asa a si fost. Trecem granita Slovenia-Italia pe un drum ”judetean” sa zic asa, un echivalent, care la un moment dat se ingusteaza maxim (la limita ca incapea o masina mica), prost asfaltat (a se citi off road aproape) si in serpentine. Sunt un sofer cu experienta, si unul responsabil, dar niciodata, in viata mea, nu mi-au tremurat asa genunchii si mainile pe volan, pe nici un drum din Romania. Deci efectiv erau portiuni de drum, care stateau sa se surpe, abia incapea o masina mica pe el, era in lucru, cu atentionari ca se poate surpa, mereu ma intrebam ce fac daca vine cineva din contrasens (caci era cu 2 sensuri, asa ingust cum era), pentru ca sa dai cu spatele pe un asemenea drum e de ordinul imposibilului. Mergeam cu viteaza a doua cred, super crispata, super concentrata, David imi spunea ca nu m-a mai vazut asa panicata niciodata, si eram panicata pe buna dreptate, desi el statea dendy relax in dreapta mea. La iesirea de pe drum, chiar ne intalnim cu o masina, care chiar a dat cu spatele, pe principiu ca eu urcam si aveam prioritate. Oricum nu a dat mult, pentru ca era pe sfarsit, dar totusi, oare ce s-ar fi intamplat daca ne-am fi intalnit la mijloc? Oricum pe asa ceva n-am mai condus in viata mea. La fel a fost si coborarea spre drumul national (pe asta horror il urcasem, deci urma sa coboram), insa era ceva mai larg, dar mai prost si cu niste pante, de credeam ca toate franele din lume nu ar rezista la asa ceva, deci nu exagerez, dar de la volan pareau aproape verticale, efectiv ne plimbam cu masina prin munti. Ajungem intr-un final, dupa infinite serpentine din nordul Italiei in Cortina D Ampezzo, de unde urma sa urcam si iar sa coboram pe alte serpentine horror spre Canazei, unde avea sa fie tabara de baza. Zona e absolut incontestabil de frumoasa, desi urasc sa conduc pe serpentine, imi era mai mare dragul sa casc ochii la muntii aia atat de impunatori si frumosi de care eram inconjurati. Partea cea mai inspaimantatoare a fost ca se lasase noaptea, iar in departare, chiar deasupra Marmoladei erau niste fulgere de parca ar fi fost ziua. Eu si David incepeam sa avem dubii despre prognoza, insa inca ramaneam increzatori.

Ajungem in Canazei la miezul nopții, campam in camping Canazei, dormim 5-6 ore, iar a doua zi ne trezim la 5 si o luam spre Passo Fedaia (cam 20-30 minute din Canazei cu masina), trecem lacul si lasam masina chiar in parcarea de la baza muntelui (care era gratis). Din parcare urmam poteca bine conturata, conform indicatorului spre refugiul Pian dei Fiacconi (2628 m), de la refugiu mergem putin pe stanci, orientati de momaile facute de alti turisti, si de la un moment dat se intra pe un ghetar crevasat, care se traverseaza in totalitate, pana la peretele opus, unde incepe via ferrata (simpla). Dupa ce se termina via ferrata, incepe iar un ghetar pana pe varf. Traseu de intoarcere a fost acelasi. Chiar la sfarsitul ghetarului unde incepe teoretic via ferrata, este o portiune expusa deasupra ghetarului (mai exact deasupra crevaselor), care trebuie catarata la liber pana la primul cablu, deoarece (cum spunea un alpinist francez cu care ne-am intalnit pe traseu) italienii au scos cablurile, ca sa te sperie si sa te determine sa-ti iei ghid, pare a fi o practica smechera sa te induplece sa faci ruta cu ghid, caci cineva care n-are experienta cataratului si a muntelui si a traseelor mai grele sigur nu se baga sa catere 10-15 m la liber:)). De exemplu, eu nu am avut curaj sa ma bag free solo, insa David in inconstienta lui a a avut, si s-a suit pana la primul cablu si mi-a intins coarda. Bine, daca nu aveam si nu aveam nicicum incotro, as fi facut asta, desi am avut emotii mari pt David, caci cu toate ca era un teren usor (un grad 4 UIAA, poate), era ud, si pendulai deasupra crevaselor. La intoarcere am facut rapel (desi David era suparat ca de ce nu am descatarat free solo, caci cu rapelul am pierdut vreo 15-20 minute, pana am montat coarda si am strans-o ca avea 60 m, si cica de aia ne-a prins ploaia :)). Eu sunt o lenesa comoda, de aceea prefer sa fac un rapel sigur decat sa joc ruleta ruseasca deasupra crevaselor. 

  • Timpi: Canazei-Passo Fedaia 20-30 minute cu masina. Passo Fedaia-refugiul Pian dei Fiacconi aproximativ 1 ora. Refugiu-varf cam 2 ore.

In total am facut cam 6 ore pe traseu (aproximativ), si la fel ca si in Grossglockner si Triglav, n-am scapat de ploaie nici de data asta, si de la refugiu la masina ne-a plouat o mocaneasca pana la chiloti, din nou. Incredibil! 3 varfuri, 3 furtuni de la fiecare:))…Si sa mai crezi in coincidente???!

Cuvinte cheie: Canazei, Passo Fedaia, refugiul Pian dei Fiacconi.

Dacă ți-a plăcut articolul...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *