MTB în Dolomiți: din Cortina d’Ampezzo spre Croda da Lago, o urcare spre infinit și o coborâre cu emoții

MTB în Dolomiți: din Cortina d’Ampezzo spre Croda da Lago, o urcare spre infinit și o coborâre cu emoții


Data: Septembrie 2018

CONTEXT:

După ce am dat examenul de licență și cică am devenit doctor cu acte în regulă, am decis inițial că nu mă mai chinui cu examenul de rezidențiat, care la vremea aia mi se părea inutil având în vedere gândurile și planurile mele, și am fugit o perioadă în Dolomiți. Am pus cu mine și bicicleta, nu aveam nici un plan, nici o logistică făcută, habar nu aveam unde vom sta, ce vom face, cum vom face, dacă vremea e bună, dacă e frig, dacă e cald, dacă va fi bine sau nu.  Joi am dat ultima probă a examenului de licență, vineri am dormit, iar sâmbătă ne îndreptam spre Dolomiți.

Echipa: eu, Andrei și Tudor.

Pentru că nici băieții nu s-au chinuit cu logistica, în drum spre Italia căutam campinguri deschise în perioada asta, deoarce era sfârșitul sezonului de vară și majoritatea erau închise. După nenumărate căutări într-un timp atât de scurt, am găsit unul deschis tot anul, în Cortina D’ Ampezzo, deci prin urmare ”base campul” stabilit de noi va fi în Cortina. 


=>Cazare: la cort, camping Cortina, Cortina D’ Ampezzo, provincia Belluno, Italia. Site camping AICI.

*În drum spre Italia am dormit o noapte în Austria, tot într-un camping dintr-un sătuc de munte, cu băi termale găsit pe autostradă. Practic am avut un noroc imens că era sfârșit de sezon și am găsit cazare peste tot, fără rezervare și bătăi de cap. 

Costuri pentru cazare: 9,50 euro/persoană/noapte.

Noaptea am avut parte de 0 grade, în timp ce în munții României ningea, însă ziua era plăcut și bine. Campingul e pe o vale, iar diferența de temperatură între oraș si vale era cam de 5 grade, în sensul că noi eram ăia care dormeam cu pufoaica pe noi. Însă a fost bine, aveam dușuri curate, bucătărie și wi-fi gratuit.

După ce ne cazăm (ne punem corturile) într-un decor absolut desprins din cele mai faine vise ale mele, ne întrebăm iar, ce e de făcut, pentru că nu aveam absolut nici un plan. Ne-am adus echipamentele pentru orice, dar necunoscând zona, neavând planuri, nu știam de unde să o apucăm. N-a fost greu, ne-am dus în centrul Cortinei, la primul stand cu cărți și chestii turistice pe care l-am găsit în drum,  ne-am cumpărat cărți cu trasee de biciclete, via ferrata, hiking, cățărat, iar noaptea am stat și le-am studiat ca să ne găsim și noi ceva de lucru pe acolo, dacă tot ne-am pus base campul. Pentru că băieții se pricep la asta și au avut un chef ieșit din comun să răsfoiască pagini și saituri, m-au lăsat pe mine să decid traseele și ce facem. Eu, cu talentul meu de a alege trasee, nu știu cum se face da pentru prima zi l-am ales pe ăla cel mai al dracului și greu traseu din cartea cu rute de bicicletă. Nici eu nu știam ce am ales, băieții s-au conformat, așa că a doua zi dis de dimineță ne-am suit pe biciclete și duși am fost.


Descrierea traseului , din cartea cu trasee ”Mountain biking in the Dolomites”-Mauro Tumler: 

A 1600 m climb in the Dolomites is definitely not for everyone. The truth is, the starting point lies at just 1000 metres, but gaining altitude in the surroundings of Cortina can be challenging. 
DIRECTIONS
This tour is not recommended without good riding skills and a high level of physical fitness. Weather conditions are also crucial. From campo di Sotto a steep climb on pavement leads to the Malga Federa. the Rifugio croda da Lago is reached following a short section of hike-a-bike. Here a great single-track section along the Via delle Dolomiti leads to the Forcella Ambrizzola and a difficult downhill section to the Rifugio città di Fiume, which is the most challenging part of this tour. the barely visible trail makes it hard to identify an ideal line. Although it would appear that the end of the excitement is in Val Forada, there remains a very technical single-track and an extremely steep downhill along forest road, to the Intrà les Aghes bridge, which usually takes riders by surprise.
Itinerary description
From S. Vito di cadore ➊ railway station (990 m) commence with a light climb along the bicycle lane toward cortina, via the ➋ Dogana Vecchia (1117 m). In Acquabona, get onto the main road for a short time and then back onto the bicycle path, up to the crossing in ➌ zuèl. Take a left, cross the bridge over the river Boite, and in ➍ campo di Sotto (1125 m) on paved road MtB route n. 8 (signposted), start climbing toward Monte Lungo; at the car park in ➎ Pianoze take a left and continue to ➏ Malga Federa (1816 m). From here there is a steep climb and a few hiking sections in order to reach the ➐ Rifugio croda da Lago (2064 m, food available). Following waymark n. 434 along a technical single-track to get to the ➑ Forcella Ambrizzola (2277 m). From the pass follow waymark n. 436 to S.Vito (very technical single-track) to Forcella col Duro and continue descending to the abandoned ➒ Malga Prendera (2148 m). Take waymark n. 458 (green arrow) and reach the ➓ Forcella Roan (1999 m). Continue descending, this time along waymark n. 467 (sign città di Fiume) to ⓫ Rifugio città di Fiume (1918 m, food available). there is a subsequent 60 vertical metres to get to the ⓬ Forcella Foràta (1977 m), then follow waymark n. 480 (S.Vito bike 4) and start a hard and technical downhill to the Intrà les Aghes ⓭ bridge (1379 m). on forest road n. 470/S.Vito, ride the steep section, cross the bridge toward ⓮ Soraunie and the ⓯ Sèrdes farmhouse (1000 m); from here continue along the road to ⓰ the Sèrdes bridge, cross it and bear to the left to arrive at the starting point, S.Vito.


Ca de obicei, nimic neobișnuit, 3 copii pierduți în spațiu, care nu știau încotro să o apuce. Se vede că venim toți după o perioadă mai grea si anemică, căci efectiv n-am fost în stare să ne luăm după GPS, și primii 10 km ne-am învârtit aiurea prin orășelul vecin, în sus și în jos, ca până la urmă să ne întoarcem tot de unde am plecat, adică în Cortina, și să realizăm că intrarea pe traseu era la nici 1 km de camping, dar e ok, ne-am făcut încălzirea de dimineță. Parcă eram 3 maimuțe dezorientate și dădeam vina unul pe altul ce inapți suntem că nu suntem în stare să citim GPS-ul. Vai de noi! :))  Dacă Andrei era cel mai pacifist și împăciuitor, eu și Tudor ne certam mereu și aruncam vina unul pe altul că la vârsta asta nu știm lucra cu GPS-ul. Haha!

În sfârșit găsim calea bună și începe…Ce începe? Nici nu mai am curaj să povestesc. Deci începe o urcare. O urcare atât de grea, încât era așa de înclinată panta că era să cad de câteva ori pe spate de pe bicicletă. Toți 3 ne-am dat duhul. A fost o diferență de nivel imensă într-o porțiune destul de scurtă. Cred că am urcat din prima 1000 m, în câțiva km, care au părut infiniți. Nu-mi amintesc să mai fi urcat ceva atât de horror. Traseul era absolut superb, eram înconjurați din toate părțile de Dolomiții Cortinei, pe un drum ce șerpuia prin pădurea de brad însă diferența aia de nivel, ne-a secat. Ajungem rupți la Refugiul Croda da Lago, lângă care era un lac superb la baza unui perete imens (așa proaste poze am făcut că mi-e rușine să le postez), unde am mâncat bine și am stat ca trântorii la soare. Știam că nu suntem nici la jumătate, iar deasupra noastră vedeam că se întinde o altă urcare, tehnică și lungă.

În clipele alea mă gândeam că nu mai vreau să mă întorc în țară. Atâtea gânduri m-au fulgerat atunci. Aș fi fost în stare să rămân acolo și să mă fac agricultor. Chiar erau ceva văcuțe sau oițe pe acolo și mă gândeam la ce viață simplă aș putea să duc în munte. Uneori îmi doresc așa de tare să plec undeva, într-un loc ca ăsta și să scap de oraș, de carieră, și de orice stimul social. Cred că mi-aș cumpăra o oaie și un câine, poate o vacă, și aș fi fericită pentru câteva luni acolo cu ele. :)) Dacă nu mor până la 40 de ani, sigur mă fac cioban sau agricultor la munte!

Revenind cu picioarele pe pământ, mai aveam o urcare, după care, teoretic, ar trebui să urmeze coborâre. Ultima urcare a fost ok, mai tehnică, dar mai suportabilă, și deja eram la 2000 și ceva de metrii în munte. După ce trecem pe partea cealaltă de munte, începe coborârea, una stâncoasă, tehnică și foaaarte cu emoții. Chiar mi-a plăcut enorm, vai ce aș inchiria un heli sau ceva, să mă sui direct și doar să cobor :)). Am pus o nouă bicicletă de down hill pe lista de cumpărături, asta după ce-mi cumpăr cel mai șmecher aparat foto!

Așa cu pantalonii plini pe coborâre, căci mi-au tremurat gladiolele pe câteva porțiuni, ajungem în sfârșit la coborârea finală, care a fost și mai grea! Și iată-mă iar cu hike a bike pe coclauri căci am ratat poteca pe ultima porțiune, cu GPS-ul în mână. A fost un semn de la început! Cumva am ocolit ultima porțiune de potecă prin ceva boscheți, peste grohotiș, a fost o aventură, noroc că am observat iar poteca și într-un final ne-am redresat. Chiar nu înțeleg cum 3 oameni ratează o potecă atât de bine conturată :)). Tind să cred că era de la oboseală.

Coborârea a fost demențială, delir pur, deci wow! Îmi doream doar să nu se termine, și chiar a fost lungă. La sfârșit când am văzut că începe coborârea spre oraș, eram așa cu un gol în suflet că se termină tura. Dar vai, mai stăm pe aici, și trasee mai sunt!

Pe al doile traseu nu m-au mai lăsat să-l aleg eu…

Dacă ți-a plăcut articolul...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *