Piatra Craiului: Padina lui Călineț (1B)

Piatra Craiului: Padina lui Călineț (1B)


Când? 24 Septembrie 2017

Echipa: eu, Nona, Tudor și Tudor (2xTudor).

O mică paranteză: cuvântul ”padină” în limba română, când se face referire la traseele din Piatra Craiului este tradus prost. În mod normal, cuvândul padină înseamnă, după DEX: **PÁDINĂ, padini, s. f. Loc aproape plan sau ușor scobit, de obicei în vârful unui deal sau al unui munte. ♦ Mică depresiune, circulară sau alungită, dezvoltată de obicei pe loess prin tasare; crov. [Pl. și: padine] – Din bg. padina.** În realitate, când vorbim despre padinile Craiului, ne referim la vâlcele stâncoase, înclinate și abrupte. Este vorba despre o greșeală (??) de traducere, cred, din cuvântul german ”Schlucht”, care înseamnă  râpă, vâlcel. Așa numeau sașii aceste vâlcele din Crai. Deci padina din Piatra Craiului nu este un loc domol, ușor înclinat, ci o vale de abrupt, un vâlcel.

De ce vrem noi pe ”padina” lui Călineț? Adică de ce vrem eu, Tudor și Tudor? Deoarce pentru mine și Tudor a rămas restantă din luna iunie, de când ne-am aventurat pe aici în papuci de alergare montană pe zăpadă foarte rea pentru încălțămintea noastră (ar fi trebuit bocanci și colțari) și am ajuns până la jumătate, de unde am realizat că ar fi prea periculos să continuăm încălțați așa.Parcă făceam patinaj artistic, la cum alunecam. Iar pentru celălalt Tudor a fost un loc nou, de care sper că s-a bucurat. Nona? De ce a vrut Nona aici? Nona n-a vrut aici neapărat, de fapt ea a vrut să vină pe munte, în Piatra Craiului, fiind atrasă de poveștile si fotografiile noastre de aici, dar ea habar nu avea ce urma să o aștepte…

Ne trezim cu noaptea în cap, ne suim în mașină și pornim spre Plaiul Foii (ne-am cazat la Tudor, în Zărnești).


Traseul pe marcaj turistic începe din Plaiul Foii pe triunghi roșu (spre Refugiul Speranțelor/Brâul Ciorânga), doar că de la indicatorul cu izvorul lui Orlowski, am ocolit marcajul și am mers tot în sus pe lângă stâncă, pe Malul Galben, până am dat de o săritoare pe care am cățărat-o prin dreapta, apoi de un lanț care ne scoate deasupra săritorii și continuăm prin pădure până intersectăm iar marcajul triunghi roșu. De aici continuăm până aproape de Refugiul Speranțelor, iar mai jos cu foarte puțin de el (100 m??, foarte puțin oricum, se vede refugiul de unde se bifurcă spre Padina lui Călineț) se conturează o potecuță care duce spre Scara de Fier (VIDEO nr.1 de la scara de fier: AICI). Se coboară scările de fier (sunt 3-4 scări bătute în stâncă) și lanțul până în poteca bine conturată. De aici (din potecă) avem 2 variante: se poate continua poteca până în dreptul unui horn de câțiva metri (20m, după Emilian Cristea, care se descațără), care atunci când am fost noi era ud și periculos de descățărat, sau în jos spre jnepeniș, tot pe o cărărușă mai abruptă (marcată cu un X verde), care va coti stânga spre canionul care urmează să-l parcurgem.

Descrierea traseului:

Noi ne-am documentat din Monografia Pietrei Craiului,  scrisă de Emilian Cristea, dar deși am citit toată descrierea, am rămas doar cu ideile principale: când dăm de săritori, ori le cățărăm la liber ori le ocolim pe unde putem. Așadar după ce intrăm pe firul principal al văii, o ținem tot drept în față. Am întâlnit câteva săritori micuțe (de câțiva metrii, maxim 5-6m) pe care le-am cățărat la liber, pentru că terenul este foarte ușor și 2 săritori care ne-au ridicat așa-zise probleme (mai ales că de mine și de Tudor atârna o responsabilitate foarte mare și anume: ca Nona să rămână în siguranță, să nu pățească ceva, pentru că era PENTRU PRIMA DATĂ ÎN VIAȚA EI PE MUNTE! Tocmai pe un traseu…deloc ușor pentru un începător pe munte.)

Prima săritoare cu probleme: un horn de câțiva metri, care sus parcă avea o surplombiță (îmi amintesc că scria asta în Monografie). Era ud (cu o zi înainte a plouat cu găleata, aproape tot traseul l-am găsit UD). Deși aveam o semicoardă de 40m la noi (și doar un singur ham pentru Nona), capul de coardă ar fi riscat prea mult, dacă ar fi alunecat, așa că, această mare săritoare SE OCOLEȘTE PRIN DREAPTA. Sună tare bine, ocolim săritoarea! Dar ce să vezi? Vorba aia, scapi de necurat, dar dai de mă-sa…Varianta ocolitoare a săritorii este un horn aburpt, mixt stâncă și vegetație, pe care noi l-am găsit, bineînțeles, ud (VIDEO nr. 2 de pe horn: AICI). Nu a reprezentat o problemă deosebită pentru mine, Tudor și Tudor, dar mi s-a făcut inima cât un purice gândindu-mă ce are de trecut Nona…L-am cățărat toți 4 la liber, fără să fim nevoiți să scoatem coarda, iar Nona s-a descurcat excelent. Merg eu prima, verific dacă terenul poate fi parcurs în siguranță, înaintez fără probleme, cu mare atenție deoarece era ud și exista riscul de alunecare, iar pe alocuri era friabil. În spatele meu venea Tudor, cui îi spuneam pe unde să pășeasca și să fie atent, ca să o poată atenționa din timp pe Nona, iar în urma Nonei, venea celălalt Tudor, astfel Nona se afla oarecum în siguranță și de sus și de jos. Hornul ne scoate pe o brână de iarbă deasupra săritorii, de unde ne reorientăm iar spre firul principal al canionului. Cred că în condiții uscate totul ar deveni mult mai ușor și mai sigur, atât săritoarea, cât și hornul ocolitor.

După depășirea primei săritori mari, se continuă tot în față pe firul principal, NU stânga, nici dreapta, ci pe firul principal, deși în unele locuri am fi tentați să o luăm pe arătură, menținem firul principal (VIDEO nr.3: AICI). Depășim prin cățărare liberă săritori mai mici și înaintăm cu spor până dăm de al doile obstacol serios. În continuare, cățărare liberă nu-i ridică nici un fel de probleme Nonei.

A doua săritoare cu probleme: Ajungem fix în fața unui perete de vreo 10-15 m, pe care se presupune că trebuie să-l cățărăm liber. Problema era că acest perete era ud pe alocuri și nu știam ce e dincolo de el. În stânga lui, părea că există o altă soluție de abordare a acestui obstacol. Întâmplarea a făcut că aici ne-am întâlnit cu încă o echipă de 4 persoane, care încercau de ceva vreme să-i dea de cap acestei probleme. Hop-țop ajung și eu lângă ei. Încerc să mă cațăr pe acest perete, însă observ că mi-aș asuma un risc cam mare, mai ales că era ud pe alocuri. Descațăr. Cel mai experimentat și mai în vârstă din cealaltă echipă încearcă varianta prin stânga și reușește. Repede plec și eu după el. Doar că la un moment dat urmează iar o ramificație, și nu știam pe unde a luat-o stânga sau dreapta? Deși încerc să-l strig să-l întreb pe unde să o iau, dânsul nu mă aude, deoarece sufla vântul și ne despărțea un perete. Stau câteva minute și încerc să-mi dau seamna pe unde ar fi mai ok. Încerc prin dreapta, dar ies deasupra hăului fără soluție de continuitate. Ajung și coechipierii mei și încep să mă strige să mă dau jos, că nenea a ajuns sus și ne aruncă o coardă să ne ținem de ea, în timp ce abordăm peretele direct. Iar descațăr. Brrrr, e mai greu să descațeri decât să te cațeri! Nenea, ajuns sus ne aruncă o coardă de care să ne ajutăm cu o mână în timp ce ne cățărăm neasigurați, oricum. Nonei i-am pus hamul și i-am făcut un opt pe ham, astfel a fost în siguranță absolută. Noi, restul, am cățărat la liber dar aveam coarda lui nenea lângă noi și astfel dacă nu reușeam, ne puteam prinde cu mâna de ea.  Pfiu, ce noroc am avut că i-am întâlnit pe oamenii ăștia! Dacă nu…cred că oricum am fi reușit prin partea stângă, pe unde urcase nenea.

După acest ultim obstacol, practic canionul se termină și urcăm pe grohotișul din partea stângă pe care îl urmăm, inițial puțin stânga, ulterior dreapta, până ajungem în creastă. (VIDEO nr. 4 înainte de ieșirea în creastă: AICI)

Din creastă, unde am intersectat marcajul cu bulină roșie, am luat-o spre nord (stânga) până la Refugiul Ascuțit, iar de acolo ne-am retras tot pe triunghi roșu pe Brâul Ciorânga Mare, doar că n-am mai coborât pe malul galben, ci pe hornul nisipos (o idee extrem de proastă!). Hornul Nisipos n-a fost o alegere prea bună pentru coborâre, deoarece a fost foarte friabil, am dislocat 3-4 bolovani și foarte, foarte nisipos, că aveam doar nisip în papuci. N-a fost tare plăcut să coborâm pe aici. Ne-am învățat minte să nu-l mai abordăm! Mai bine pe marcaj prin pădure, sau pe malul galben,  pe unde am urcat.

La întoarcere ne-am umplut puțin pantalonii, deoarce ne-a prins noaptea chiar la intrarea în pădure, și parcă am auzit ceva zgomote ”bizare”, știind că zona este frecventată de ursuleți.

Echipament necesar: bocanci, cască și multă atenție, mai ales dacă terenul este ud! Noi am mai pus o coardă de 40 m și un ham pentru Nona, să ne asigurăm că ajunge întreagă înapoi acasă.

Toate VIDEOURILE: AICI.


A fost o experiență extraordinară pentru toți, pentru că am adus-o pe prietena noastră cea mai bună, Nona pe munte, în sfârșit! Deși habar nu avea ce o așteaptă, și chiar cu o noapte înainte n-a dormit, probabil de emoție și de nerăbdarea avântului în necunoscut, s-a descurcat excelent pentru cineva care are contact pentru prima dată cu muntele, tocmai pe un traseu nemarcat, tocmai în Piatra Craiului. Deși cred că ne-a fost mai frică nouă decât ei, ca să nu pățească ceva, și am luat toate măsurile de siguranță în acest sens, am avut încredere deplină că se va descurca și că nu vor exista probleme. Deși îi promiteam constant că nu mai urmează ”hăuri”, tot deasupra lor eram. ”Ăsta-i ultimul”, îi repetam. ”Vai…aici poți muri așa ușor, un-doi!” ”Lasă că nu murim așa ușor!”

Dacă ți-a plăcut articolul...

One thought on “Piatra Craiului: Padina lui Călineț (1B)

  1. andrei

    saraca Nona…. :-))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *