Traseul Suspendat (4B, 4LC, 6+), Cheile Turzii

Traseul Suspendat (4B, 4LC, 6+), Cheile Turzii


Când? 6 Mai 2017

Echipa: eu și Laci.

Timp de parcurgere: 2 ore

Topo: AICI

După o escaladă susținută în Cheile Tureni, după masă, a venit Laci după mine să mergem în Traseul Suspendat.Eram super epuizată de căldură, dar ce nu fac eu ca să mă pot cățăra? 😀 A fost un traseu tare drăguț, deși a2a lungime a avut un pas bizar, nu mi-a plăcut, în rest a fost cute!

Prima lungime: pleacă puțin dreapta, apoi stânga ascendent, chiar înainte de regrupare având un păsuț. Este bine asigurată și se urmează linia pitoanelor, căci această linie intersectează o linie de spituri, dar acestea fac parte din alt traseu. Prima regrupare a fost cea mai incomodă regrupare în care am stat vreodată, cred că de aceea se numește ”Suspendat”. 😀

A 2a lungime, pleacă stânga apoi ascendent, ulterior dreapta pe o față spălată, aici este un pas urât pe care eu nu l-am înțeles. Continuă pe sub o surplombă, iar apoi pe teren ușor, urmează regrupare. Și această lungime este bine asigurată și se urmărește linia pitoanelor.

A3a și a4a lungime sunt ușoare, scrambling și traseu de creastă. A3a regrupare e comună cu a traseului Sanșil iar ultima regrupare am făcut-o la un bolovan, la sfârșitul crestei.

Ne-am întâlnit pe creastă cu Kati și Adrian care au făcut creasta Sanșil, și ne-am retras împreună la camping, pe poteca din dreapta, prin pădure.

Ce zi frumoasă!

Dacă ți-a plăcut articolul...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *