Turnul Ascuțit (5A/ 7-/ 6 lc), Cheile Turzii sau traseul mult dorit

Turnul Ascuțit (5A/ 7-/ 6 lc), Cheile Turzii sau traseul mult dorit


Preludiu: De ce mi-am dorit eu atât de tare Ascuțitul?  Pentru că mereu mă fascina prezența lui când eram în Cheile Turzii. Îl vedeam cât e de impunător, îl vedeam cât e de mare și frumos de jos, îl vedeam acolo. De fiecare dată mă opream să-l fotografiez. Îmi aduce foarte mult cu o navă, cu o navă imensă, uitată pe uscat și așteptând să fie explorată. Toată vara cât m-am perindat prin Cheile Turzii la escaladă, țopăiam de fericire când treceam pe lângă el și mereu mă opream în potecă și le repetam tuturor ”Vai ce frumos se vede Ascuțitul…”. Când am făcut creasta Sanșil îl admiram cu gura până la urechi și îmi ziceam: ” Mi-aș dori să intru și în Ascuțit anul ăsta…”, eu fiind un alpinist începător (22 mai 2016, Creasta Sanșil a fost primul meu traseu de lungimi) și lumea exclama ”Ascuțitul nu-i traseu de începători!”…Începând cu iulie-august m-am ambiționat să cațăr cât mai mult la stâncă, să cațăr cât de multe trasee cap de coardă și să îmi fac un program cât mai eficient de indoor climbing. Am ajuns la fericita performanță de a cațăra 7+/8-, dar asta tot cu gândul la Ascuțit. Am ajuns într-un punct în care mă simțeam pregătită atât fizic cât și psihic să intru în acest traseu. Asta era în luna august. E foarte greu să-ți găsești parteneri de încredere și pe măsură în sportul ăsta, așa că neavând foarte multe opțiuni, mi-am încercat norocul cu o invitație în Ascuțit pe la începutul/mijlocul lui august, o invitație insistentă care s-a lăsat cu un refuz categoric pe motive evidente ”cine s-ar băga cu un începător ca mine?” Chiar așa, frumoasă încurajare…Cine nu crede într-o evoluție rapidă, presărată cu pasiune, foarte rău face. E vorba de pasiune și dorință. Combinate fac minuni… Nu-i nimic mi-am zis, că uite așa fac curat printre potențialii parteneri de coardă. Ascuțitul tot acolo e. Văzându-mă așa  de abătută, Tudor mi-a promis că în primul week-end când suntem și eu și el liberi și ne aflăm amândoi la Cluj iar el își mai revine în formă după o pauză lungă de la cățărat, o să facem Ascuțitul. Eram pregătită să îl fac mai repede, dar de data asta țineam foarte mult să-l fac cu Tudor, pentru că el e mentorul meu, omul care m-a inițiat și educat în acest sport, omul care a avut răbdare să-mi explice și să-mi arate toate lucrurile pas cu pas, și uite așa am evoluat și crescut sub aripa lui. (Și mai ales că el a reușit să-l facă anul trecut pe 2 furtuni cu fulgere cap integral.) Week-endul așteptat a sosit…


8 Octombrie 2016: Traseul Turnul Ascuțit grad 5A, pas de 7- la liber, 6 lungimi de coardă. 

Un topo foarte bun (sursa: http://via-aventura.blogspot.ro/) găsiți AICI .

Era foarte frig afară, mai puțin de 10 grade și mai bătea și vântul din când în când. Ascuțitul toamna e la umbră. Tudor pleacă pe prima lungime, eu îl filez de jos tremurând de frig. (Îi cântam la Tudor cu o seară înainte că o să murim de cald…noroc că Tudor nu m-a ascultat și s-a îmbrăcat bine, și noroc că m-a convins și pe mine să-mi iau un windstopper…). 

E rândul meu, îmi dă semnalul să vin, mă descalț, îmi pun espadrilele, mâinile bocnă, efectiv mă dureau de la frig, picioarele la fel, suflu de câteva ori în espadrile, așa, să nu zic că n-am încercat să mi le încălzesc. Perechea asta de espadrile și-a primit botezul în lungimi, deși încă mă strâng, dacă se dilată la căldură sunt ok, dar ce căldură?…Pornesc în prima lungime, înghețată, degerată, tot suflând în mâini să mi le încălzesc, așteptam să dau de pas să mă pompez să nu mai imi fie frig. Trec de primul obstacol, o fisură pe care am lucrat-o la liber, cu mâinile înghețate, oooo în sfârșit simt un pic, un pic că mă pompez, dar de bun simț, fără să mă rup sau să mă încălzesc prea tare. Uf, trec de fisură, asta a fost tot?Aah, stai că urmează pasul, ieeei aici clar trebuie să mă pompez și să mă încălzesc…Da, de unde, am tras un pic în mâini m-am împins un pic în picioare, hâț, hâț, abia clipesc și trec pasul…dar încă nu m-am încălzit…asta a fost tot? Hâț, hâț? Descrierile și lumea îl povesteau ca fiind mai fioros…Nu pot să zic că nu l-am simțit un pic, dar nici nu m-am încălzit în el. Mai merg câțiva metri și gata lungimea. Deja e gata? Încă nu m-am încălzit suficient, stai, nu se poate să fie gata…Brrrrrrr, hai că pun hainele pe mine. Am scăpat de ce a fost mai greu, asta a fost tot greul? A fost o lungime frumoasă, pe care am scos-o la liber. Între timp se perinda și un nor negru de tot pe deasupra noastră și Tudor întreba suav și speriat ”Sigur pe sat24.com nu arăta ploaie?…” ”Sigur Tudor, sigur, arăta doar nori, fără ploaie…” îl linișteam eu.

Lungimea 2: începe cu o mică traversare dreapta, după care se continuă parelel cu muchia. E o lungime foarte frumoasă, păcat că am căzut în pas… efectiv nu vizualizam unde erau prizele de picior, și era o burtă spălată. Nu știu cum am cățărat la loc, m-am așezat în altă poziție pe stâncă și am prins o rigletuță iar la picior mi-am rupt cracii să prind tot ceva rigletuță parcă. Nah, pasul ăsta mi s-a părut mai fioros, oare pentru că am căzut? Eram și înghețată, nu prea aveam afinitate față de prizele pe care le prindeam, și nu aveam deloc încredere pe ce puneam mâna pt că efectiv  nu mi-o simțeam. Dar nici de bucle nu m-am atins. De la început am zis că mai bine cad decât să trag de bucle în Ascuțit. După acest pas, traseul devine autostradă.

Lungimea 3: înierbată și friabilă, dar frumoasă și ușoară. Țin minte că mi-a intrat iarba fix în ochi și cred că până în regrupare n-am reușit să-mi scot rămășițele de plantă din ochi. Fiind mică de înălțime am solicitat picioarele foarte mult. Regruparea e comodă, peisajul e superb.

Lungimea 4: deja e scrambling nu mai e cățărare.

Lungimea 5: e de creastă, super friabilă, era să mă răstorn cu un televizor de bolovan, l-am luat în brațe și l-am fixat la loc. Ăla a fost punctul culminant al întregului traseu: era să plec cu un televizor la vale.

Lungimea 6: Tudor a scos-o la liber,fără coardă, eu n-am avut curajul ăsta chiar daca eram deja în adidași doar nu erau montate degeaba pitoanele alea, și am început să-l cert că face pe nebunul tocmai pe final. Am făcut rapel de 10 m dintr-un piton din creastă în partea dreaptă și de acolo am luat-o în sus spre crucea Sânduleștilor.

Timp total: 3h și ceva, spre 4, cam așa. Am stat mult în regrupări să ne pozăm, să mai povestim una altă că deh, nu ne-am văzut de o lungime, eu să mă minunez de peisajul tomantic ce se așternea sub noi, să mă mir iar de păsările care zburau pe sub mine, gesturi normale de copil autist care descoperă iar natura.

A fost superb, m-am simțit așa de împlinită și fericită că am reușit să fac acest traseu, dorit o vară întreagă, chiar dacă am înghețat de frig, chiar dacă l-am cățărat cu degetele bocnă, chiar dacă degetul mare de la picior era deja ischemiat în espadrilele de piatră, tot m-am bucurat la maxim de el. Am avut un moment euforic atunci când am ieșit într-o porțiune mai orizontală din lungimea 3 și am dat cu nasul fix în hăul de pe partea cealaltă și eram cu soarele în ochi, îi simțeam căldura, a fost ceva de nedescris. Priveam golul din jurul meu și simțeam toamna, chiar m-am oprit în acel punct să pot să mai profit de locul unde mă aflu și de ceea ce văd. Pe final, când am văzut că se termină traseul, îmi doream așa de mult să aibă ceva prlungire pe undeva, nu-mi venea să cred că s-a terminat frumusețea așa de repede.

Pentru un începător pe lungimi, a fost ceva inedit, o experiență pe care mi-am propus să o repet, și în urma căruia mi-am făcut noi proiecte.

Dacă ți-a plăcut articolul...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *